Apussul unui vis de toamna: Steaua-Otelul,scor 1-0
Oţelul Galaţi a înregistrat al treilea eşec din ultmele cinci etape, fiind învinsă cu 1-0 în deplasare de Steaua, şi a pierdut prima poziţie în clasamentul Ligii I după nu mai puţin de 18 etape.
Moldovenii au fost depăşiţi net de Steaua, iar victoria îi îndepărtează serios de titlu, mai ales că urmează alte meciuri cu adversari redutabili. Pe o ploaie torenţială, roş-albaştrii s-au aflat la cârma jocului încă din startul partidei, Dică având câteva încercări de a lovi decisiv.
A făcut-o până la urmă brazilianul Maicon, cu o lovitură de cap norocoasă, peste Grahovac, din centrarea bună a lui Latovlevici. Roş-albaştrii au mai marcat o dată în minutul 42, însă reuşita lui Nicoliţă a fost anulată greşit pe motiv de ofsaid.
În ciuda faptului că erau obligaţi să egaleze, elevii lui Dorinel Munteanu s-au lovit de faptul că nu au avut un vârf valoros şi toate fazele s-au oprit în marginea careului. Tot steliştii puteau marca, Brandan (48) şi Bonfim (63) ratând din situaţii bune.
Fostul lider a forţat doar pe final, dar atacurile disperate nu au avut nici un folos, Gardoş şi Geraldo îndepărtând orice pericol pentru poarta lui Tătăruşanu. Cu 43 de puncte, Steaua se apropie la 9 puncte de Oţelul şi Poli Timişoara, speranţele la titlu revenind în Ghencea.
SURSA: LiveText
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu